Bomboane sănătoase din fulgi de ovăz şi semințe

on

20180515_122302

Miam… bombonele moi şi pufoase, sănătoase, fără zahăr, dar dulci în mod natural.

Ingrediente:

Fulgi de ovăz

Semințe de floarea soarelui

Semințe de in

Fulgi de cocos

Câteva curmale cu puțin lapte vegetal

Miere cât cuprinde

Ulei de cocos solid

Mod de preparare :

Am dat prin râşniță, pe rând, fulgii de ovăz, semințele de in, de floarea soarelui. Le-am amestecat pe toate cu puțini fulgi de cocos şi uleiul de cocos topit. Am dat curmalele fără sâmburi tot prin râşniță, dar cu puțin lapte, şi le-am incorporat în compoziție împreună cu vreo 2 linguri de miere.

 

20180515_120324

Nu măsor ingredientele, m-am obişnuit cu acest tip de rețete, sunt foarte uşor de făcut şi de modificat. Le fac cu ce am prin casă, şi tocmai de aceea îmi plac, fiindcă nu sunt rețete stricte. Dacă le fac în râşnița de la robotul de bucătărie, de obicei le măsor cu recipientul râşniței, adica pun fulgi de ovăz până la semnul de maxim, şi fac vreo 2-3 serii. Cu semințele 2-3, iar curmale, am pus de data aceasta, doar 1 măsură de recipient.

Dar nu sunt aşa stricte, trebuie să iasa o compoziție bună de modelat, fulgii de ovăz absorb din lichidele rețetei, deci compoziția trebuie lăsată puțin timp pentru a se lega mai bine.

2018-05-19 09.25.55

 

Le fac biluțe şi le dau prin cocos. Simplu, dulce şi mult mai sănatos decât alte variante pline de zahăr.

20180515_122058

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s